Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la
curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigore rămas orfan. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigorie, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped. Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.
Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athonitul. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot. În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.
Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării,
încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti. Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam, grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axându-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria. Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347). Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face rău", de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului. În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale. Mergând la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.
Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. La câţiva ani după moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376) - care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia -, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare, ca o prelungire a sărbătorii triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.
Articol realizat de Brânză Bogdan, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur” din Huşi