Hotărârea Sfântului Sinod privind declararea anului
2011 ca an omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii
în Patriarhia Română, adresată ierarhilor şi eparhiilor
ortodoxe române din ţară şi străinătate.
Cu frăţească dragoste, Vă aducem la cunoştinţă că Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru
din 6 iulie 2010, a luat în examinare referatul Cancelariei
Sfântului Sinod în legătură cu proclamarea de către Patriarhia
Română a anului 2011 ca 'Anul omagial al Sfântului Botez
şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română';
Având în vedere că prin hotărârea Permanenţei Consiliului
Naţional Bisericesc din 25 februarie 2010 s-a aprobat, la
iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca proiectul
privind proclamarea anului 2011 ca 'Anul omagial al Sfântului
Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română' să fie
prezentat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod pentru analiză
şi aprobare;
Ţinând seama de programul-cadru pentru realizarea, în anul
2011, a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic
şi mediatic intitulat '2011 - Anul omagial al Sfântului
Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română', elaborat
de Cancelaria Sfântului Sinod, cu aprobarea Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel, redat după cum urmează:
I. În primul semestru al anului 2011:
A. Va fi tratată complementar şi prezentată credincioşilor
tema Taina Sfântului Botez, din următoarea perspectivă:
1. Prezentare istorică:
a) Sfântul Botez în Sfânta Scriptură: prefigurare în Vechiul
Testament şi realitate în Noul Testament;
b) Sfântul Botez în perioada patristică;
c) Influenţe scolastice şi neoscolastice;
d) Sfântul Botez în teologia contemporană.
2. Slujba Sfintei Taine a Botezului - semnificaţie teologică
şi existenţială.
3. Pregătirea părinţilor după trup şi a părinţilor duhovniceşti
(naşii) pentru botezul copiilor.
4. Pastoraţia celor botezaţi, a familiei creştine sau a
instituţiilor care contribuie la creşterea, educarea şi
formarea copiilor.
5. Sfânta Taină a Botezului la orele de religie şi în proiectul
'Hristos împărtăşit copiilor'.
6. Practici neortodoxe privind săvârşirea botezului:
a) Influenţe păgâne şi sincretiste;
b) Reduceri sau deformări de ritual;
c) Nume necreştine;
d) Naşi improvizaţi (de altă credinţă sau fără credinţă).
7. Botezul copiilor în familii mixte din punct de vedere
confesional sau interreligios.
B. Susţinerea de emisiuni cu prioritate la Radio Trinitas
şi la Trinitas TV, la posturile de radio bisericeşti locale,
precum şi contribuţii în Ziarul Lumina, în presa bisericească
centrală şi eparhială;
C. Realizarea de studii, comentarii şi bibliografii cu
conţinut biblic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic,
pastoral-social şi ecumenic pentru prezentarea Tainei Sfântului
Botez în cadrele prezentate la paragraf I, lit. A.
II. În al doilea semestru al anului 2011:
A. Va fi tratată complementar şi prezentată credincioşilor
tema Taina Sfintei Cununii, din următoarea perspectivă:
1. Prezentare istorică:
a) Taina Cununiei în Sfânta Scriptură: prefigurare în Vechiul
Testament şi realitate în Noul Testament;
b) Taina Cununiei în perioada patristică;
c) Influenţe scolastice şi neoscolastice;
d) Taina Cununiei în teologia contemporană.
2. Slujba Sfintei Taine a Cununiei - semnificaţie teologică
şi existenţială.
3. Pregătirea mirilor, a părinţilor trupeşti şi a părinţilor
duhovniceşti (naşii) pentru primirea Tainei Cununiei.
4. Pastoraţia mirilor, a familiei creştine sau a instituţiilor
care contribuie la educarea şi formarea familiei.
5. Naşterea de prunci, ca dar şi binecuvântare a familiei
creştine.
6. Sfânta Taină a Cununiei la orele de religie şi în programele
catehetice.
7. Practici neortodoxe privind săvârşirea cununiei:
a) Influenţe păgâne şi sincretiste;
b) Reduceri sau deformări de ritual (oficierea în afara
locaşului de cult; logodna neurmată de cununie, problema
dispenselor în post etc.);
c) Practici necanonice şi nelegale (gradele de rudenie,
cununia a doua şi a treia fără atestarea divorţului, obligativitatea
certificatului de căsătorie emis de starea civilă etc.);
d) Naşi improvizaţi (de altă credinţă sau fără credinţă).
8. Problema familiilor mixte din punct de vedere confesional
sau interreligios.
B. Susţinerea de emisiuni cu prioritate la Radio Trinitas
şi la Trinitas TV, la posturile de radio bisericeşti locale,
precum şi contribuţii în Ziarul Lumina, în presa bisericească
centrală şi eparhială;
C. Realizarea de studii, comentarii şi bibliografii cu
conţinut biblic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic,
pastoral-social şi ecumenic pentru prezentarea Tainei Sfintei
Cununii în cadrele prezentate la paragraf II, lit. A.
III. În ultimul trimestru din anul 2011,
la Palatul Patriarhiei se va organiza o şedinţă solemnă
a Sfântului Sinod cu tema '2011 - Anul omagial al Sfântului
Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română', precum
şi organizarea unei expoziţii tematice cuprinzând cele mai
frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii
şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care să reflecte Botezul
şi Familia creştină în arta bisericească ortodoxă.
IV. Pe toată durata anului 2011, la nivelul eparhiilor
şi al instituţiilor de învăţământ teologic, se vor organiza
dezbateri şi colocvii teologice, elabora studii istorico-teologice
şi comentarii pastoral-misionare, desfăşura concursuri artistice
(iconografice, muzicale) pe diverse niveluri (elevi, studenţi,
artişti profesionişti).
V. Ca parte a programului-cadru naţional
bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială
din primăvara anului 2011 se va trata tema '2011 - Anul
omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia
Română', cu posibilitatea aprofundării acesteia fie la Conferinţa
pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2011, fie
la una din conferinţele preoţeşti administrative lunare
pe care o va stabili fiecare eparhie.
VI. În scopul realizării unor materiale vizuale despre
'Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în
Patriarhia Română', redactorii postului de televiziune Trinitas
TV şi ai Ziarului Lumina vor solicita colaborarea centrelor
eparhiale pentru identificarea în biserici şi mănăstiri,
precum şi în biblioteci, a celor mai frumoase şi reprezentative
fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri
şi vitralii, care să reflecte Botezul şi Familia creştină
în arta bisericească ortodoxă. Întregul material va fi cuprins
într-un album intitulat 'Familia creştină în arta sacră',
care va fi publicat sub îngrijirea Centrului de Presă Basilica
al Patriarhiei Române.
VII. Pentru folosul duhovnicesc al credincioşilor
şi ca mijloc de catehizare şi educare a tineretului ortodox,
prin grija Sectorului teologic-educaţional al Administraţiei
Patriarhale, se va publica un volum intitulat 'Familia creştină,
din punct de vedere religios, spiritual, cultural şi social',
Patriarhul României urmând a desemna colectivul de autori
care să pregătească volumul pentru tipar.
Luând act de caracterul naţional bisericesc al acestui
proiect de program-cadru cu importante implicaţii în susţinerea
şi promovarea învăţăturii de credinţă ortodoxe despre cele
două Sfinte Taine, afirmarea rolului familiei creştine,
din punct de vedere religios, spiritual, cultural şi social,
apărarea familiei creştine în faţa provocărilor contextului
contemporan secularizat, precum şi necesitatea aprofundării
acestuia prin dezbateri şi colocvii teologice, elaborarea
de studii istorico-teologice şi comentarii liturgice şi
pastoral-misionare, organizarea unor concursuri tematice,
care să reflecte rolul familiei creştine, din punct de vedere
religios, spiritual, cultural şi social, precum şi a evidenţierii
acestui program-cadru prin mijloacele media şi publicistice
ale Bisericii noastre.
În urma lămuririlor suplimentare prezentate în plen de
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la propunerea Comisiei
teologice, liturgice şi didactice, precum şi a votului exprimat
cu unanimitate, Sfântul Sinod a hotărât:
1. Ia act şi aprobă iniţiativa Preafericitului Părinte
Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia
Română a anului 2011 ca 'Anul omagial al Sfântului Botez
şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română'.
2. Aprobă programul-cadru naţional bisericesc în 7 puncte
(I-VII), iniţiat şi propus de Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel, redat în referatul Cancelariei Sfântului Sinod,
care va fi adus la cunoştinţa eparhiilor, pentru realizarea
proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic
şi mediatic intitulat '2011 - Anul omagial al Sfântului
Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română'.
3. Aprobă ca, în fiecare eparhie şi în fiecare şcoală teologică,
ierarhii eparhioţi să ia măsurile necesare pentru a ilustra
programul-cadru naţional bisericesc intitulat '2011 - Anul
omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia
Română', prin acţiuni şi manifestări locale (media, publicistice,
conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale, teologice,
cultural-educative), cu contribuţia profesorilor de teologie,
a specialiştilor, a preoţilor şi monahilor, subliniindu-se
importanţa Familiei creştine în viaţa Bisericii şi a credincioşilor,
o atenţie specială acordându-se receptării acestui program
de către tineret.
4. Aprobă publicarea, prin grija Sectorului teologic-educaţional
al Administraţiei Patriarhale, a unui volum dedicat Familiei
creştine, din punct de vedere religios, spiritual, cultural
şi social, pentru folosul duhovnicesc al credincioşilor
şi ca mijloc de catehizare şi educare a tineretului ortodox,
precum şi a unui volum dedicat Botezului, din punct de vedere
liturgic, canonic şi pastoral.
5. Aprobă elaborarea şi publicarea, sub îngrijirea Centrului
de Presă Basilica al Patriarhiei Române, a unui album intitulat
'Familia creştină în arta sacră', care va cuprinde cele
mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi,
broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii, care să reflecte
Botezul şi Familia creştină în arta bisericească ortodoxă.
6. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă
ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară
din anul 2011 să se trateze subiectul intitulat '2011 -
Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în
Patriarhia Română', structurat pe cadrele redate la punctele
I şi II din prezenta comunicare, cu posibilitatea continuării
aprofundării acesteia fie la Conferinţa pastoral-misionară
semestrială din toamna anului 2011, fie la una din conferinţele
preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare
eparhie.
Aducându-Vă la cunoştinţă această hotărâre a Sfântului
Sinod, Vă rugăm să binevoiţi a lua măsurile necesare pentru
înştiinţarea tuturor unităţilor bisericeşti şi de învăţământ
teologic din eparhie, precum şi a clerului, monahilor şi
credincioşilor din eparhie prin mijlocirea presei eparhiale.
Cu frăţească întru Hristos îmbrăţişare,
Preşedintele Sfântului Sinod
† D a n i e l
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Secretarul Sfântului Sinod
† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal