† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei
„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne.
Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din
pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage
pentru sufletele noastre“.
Când rostim cuvântul „Cruce“, gândul ne poartă spre realitatea
jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul,
a smereniei personale pentru binele comun.
La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un
cuvânt „Crucea“, sunt realităţi care definesc înfrângerea,
neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel
condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea
lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat
este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are
nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de puteri,
cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.
În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă:
„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!“. Mare este, prin
urmare, jertfa; biruitor este sacrificiul, plină de putere
este smerenia.
Unde este, atunci,
adevărul?
Realitatea de zi cu zi ne arată că mari sunt cei care jertfesc
pe alţii pentru interesele lor, nu cei sacrificaţi. Biruitori
şi plini de putere sunt cei aroganţi, nu cei smeriţi, stăpânitorii
cei mari, nu umilii supuşi.
Şi, totuşi, Biserica lui Hristos, Adevărul prin excelenţă,
afirmă răspicat: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne.
Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din
pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage
pentru sufletele noastre“.
Căutător neliniştit al adevărului în faţa acestei dileme,
genial scrutătăr în tainele istoriei şi ale fiinţei umane,
marele scriitor rus Dostoievski a concluzionat astfel: „Nu
este nici o putere mai mare ca puterea smereniei. Nimeni
nu-i poate sta împotrivă“.
O privire obiectivă asupra istoriei umane certifică acest
adevăr. Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele,
politicienii, deţinătorii de fabuloase averi. Da, pe termen
scurt, armata, politica sau banul decid soarta popoarelor.
Experienţa istoriei arată însă că armatele nu sunt totuşi
invincibile la nesfârşit, cârmuitorii popoarelor sunt înlocuiţi
unii de alţii, adesea prin crime, iar bunurile materiale
nu sunt veşnice.
O naţiune nu este puternică prin armata, politicienii şi
banii ei. Ţara care are un simţ puternic al familiei răzbate
în istorie mult mai uşor decât o ţară militarizată excesiv,
dar lipsită de mame cu mulţi copii.
Credinţa în Dumnezeu oferă, de asemenea, fiinţei umane
o putere, o voinţă de a birui greutăţile vieţii şi ale istoriei
mai mult decât cea mai subtilă diplomaţie. Ţara cu multe
mănăstiri este pe termen lung mai puternică decât cea presărată
de multe cazărmi militare.
O naţiune care îşi fundamentează strategiile economice,
sociale, educaţionale pe importanţa familiei, care descurajează
divorţul şi avortul, care nu oferă gir de normalitate tendinţelor
de tip homosexual, care nu legalizează prostituţia este
naţiune demnă de acest nume şi cu putere lăuntrică de a
supravieţui în hăţişul istoriei.
O bună parte a lumii actuale şi România împreună cu ea
manifestă tot mai evident tendinţe spre subminarea familiei,
prin practici de felul educaţiei sexuale în şcoli, proiecte
de legi privind legalizarea prostituţiei, încurajarea avortului
pe toate căile, permiterea propagandei homosexuale.
În faţa unor asemenea tendinţe, Biserica, prin glasul profetic
al lui Hristos, cheamă omul contemporan să se îmbrace cu
puterea Crucii. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine,
să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi
urmeze Mie“ (Luca 9, 23). Această purtare a Crucii, identificată
cu puterea blândeţii, răbdării, delicateţii sufleteşti,
smereniei, este considerată şi astăzi, ca şi în vremea Sfântului
Apostol Pavel, ca fiind „nebunie“ şi „sminteală“ (I Corinteni
1, 18, 23), adică de neînţeles pentru mulţi. Şi, totuşi,
ea este „puterea lui Dumnezeu“ din care izvorăşte autentica
putere a oamenilor, adevărata putere a naţiunilor, singura
putere de neînvins a lumii.
Editorial publicat în Ziarul Lumina
- Ediţia de Moldova în data de 07 septembrie 2009
