† PS Corneliu, Episcopul Huşilor
Evanghelia scrisă de Sfântul Luca este una dintre cele
mai cuprinzătoare, care prezintă cele mai emoţionante, captivante
şi demne de memorat întâmplări din viaţa obişnuită a noastră,
oglindite prin pildele cele mai pline de învăţături, uşor
de înţeles, cu un mesaj foarte precis.
Pildele rostite de Mântuitorul Hristos au ca personaje
principale semeni ai noştri, oameni virtuoşi, echilibraţi
sufleteşte, capabili de răbdare, bunătate, afecţiune, îngăduinţă,
dar şi oameni cărora păcatele le-au degradat fiinţa, devenind
prin comportamentul lor inumani, duri, nemiloşi, necredincioşi
şi îndărătnici.
Din cele două categorii fac parte personajele prezentate
în cap. XVI, 19-31 ale Sfintei Evanghelii, cu numele de
Lazăr, un om extrem de lovit şi marginalizat, sărman, celălalt,
devenind locaş răului şi puterii lui, nemaifiind demn de
a i se reţine numele, un anonim, simbol al răului, întâlnit
oriunde, în orice timp şi în orice popor.
Peste toţi tronează iubirea lui Dumnezeu, Care le-a dat
viaţa, i-a binecuvântat cu zile senine şi cu frumuseţile
acestei creaţii.
În ciuda armoniei şi a generozităţii, din pricina răului
apar fisuri grave în comportamentul celor doi.
Lazăr, un om fără adăpost în faţa intemperiilor, lovit
de suferinţele trupeşti grave ce-i macină puterea răbdării,
în foame şi sete, priveşte la cel îndestulat, inuman şi
fără sentimente cu dorinţa mistuitoare şi fierbinte de a
primi măcar din resturile ce cad din masa lui abundentă.
Dar, răutatea face ca omul flămând să rămână în foame, iar
cel bine situat material, în risipa propriei plăceri efemere
şi păgubitoare.
Într-una din zile, după îndelunga răbdare a Domnului, intervine
şi dreptatea Sa. Cei doi pleacă din această lume, lăsând
cele trecătoare, întâlnindu-se cu cele veşnice.
Lazăr se mută din suferinţă la bucurie, nemilostivul fără
nume - din desfătare în grea şi nesuferită durere.
Dreptatea lui Dumnezeu face acum ca acela din urmă, insensibil
pe pământ şi dispreţuitor faţă de cel sărman, să fie cerşetorul
doar a unui strop de apă din partea sărmanului Lazăr.
Ce tristeţe nemaintâlnită de gândirea obişnuită a omului
ce trăieşte doar pentru ziua de mâine, amăgitoare şi foarte
trecătoare!
Cum s-au inversat rolurile, cum cel sărman devine fericit
şi cum cel ce părea fericit este cel mai de compătimit dintre
oameni!
Nu s-a mai putut interveni cu nimic, însă, abia acum îşi
dă seama şi îl interesează viitorul fraţilor lui, care locuiau
pe pământ şi care trăiau ca şi el odinioară, fără a-L avea
pe Dumnezeu prezent în viaţa lor şi pe semenii lor care
erau în lipsuri şi nevoi, având nevoie de milă şi ajutor.
De această dată, Dumnezeu, prin gura Evanghelistului Luca,
intervine, cerând ascultarea omenirii întregi de glasul
Lui transmis prin profeţii, aleşii Săi, iar în zilele de
apoi, prin Însuşi „Fiul Său Iisus Domnul, prin Care a făcut
neamurile“ (Evrei 1, 1-2).
„Necredinţa - cauza
discrepanţelor dintre bogaţi şi săraci“
Învăţăturile din pilda aceasta sunt multiple, ele sunt
un avertisment, o chemare, o mângâiere şi încurajare pentru
toţi pământenii chemaţi la viaţa şi bucuria cea veşnică.
1. Nedreptăţile din această lume au un final, care este
după faptele fiecăruia. „Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm
înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, prin care
să luăm cele bune sau cele rele, aşa cum le-am săvârşit
în trup.“ (II Corinteni 5, 10)
„Căci toţi ne vom înfăţişa.“ (Romani 14, 10)
Lumea noastră contemporană trăieşte drama înstrăinării
şi a uitării de Dumnezeu. Ceea ce o caracterizează este
indiferenţa, nesimţirea, uşurătatea, necredinţa, uitarea,
toate acestea duc la nedreptate, cei bogaţi devin mai înstăriţi
pe seama celor sărmani, bolnavi, uitaţi, dispreţuiţi şi
mereu nedreptăţiţi şi discriminaţi.
Fiecare om îşi doreşte binele, însă pentru unii se reduce
doar la plăceri uşoare, trecătoare, asemeni bogatului din
Sfânta Evanghelie.
De ce sunt ţări cu populaţii atât de înstărite şi de ce
sunt ţări cu populaţii sub limita sărăciei?
În primul rând, discrepanţele dintre bogaţi şi săraci sunt
din cauza necredinţei, a răului, care generează multă suferinţă.
De ce principiile economiei aflate acum în colaps nu se
aplică conform învăţăturii creştine, omul nu este proprietar,
ci administrator (econom) al bunurilor câştigate prin muncă
asiduă şi cinstită?
De ce există aceste personaje care contrastează mereu;
Lazăr uitat, bolnav mereu, căutând milă; bogatul orbit de
propriile patimi, mic la suflet şi inuman ? Cinismul celui
din urmă reprezintă un suflet mutilat şi foarte decăzut,
care nu doreşte să aibă ochi plini de compasiune şi înţelegere.
Aceste întrebări au frământat pe autorii psalmilor; iată
cum se întreabă Asaf, autorul celui de-al 72-lea psalm:
„Şi mă frământam să înţeleg cum cei fără de lege n-au necazuri
şi se îmbracă cu nedreptatea... până ce am intrat în lăcaşul
cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor
răi, cum s-au stins şi au pierit din pricina nelegiuirii
lor!“, iar regele David, în psalmul al 16-lea, se ruga,
cunoscând sfârşitul celor nedrepţi şi inumani: „Doamne,
desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în
viaţă, căci s-au umplut pântecele lor...“ (vers. 14).
Aşa a sfârşit bogatul nemilostiv în nedreptate şi a aflat
în cealaltă viaţă plata nedreptăţii pe care a trăit-o din
plin pe acest pământ.
2. Pilda cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr ne descoperă
că, după despărţirea sufletului de trup, intrăm într-o altă
existenţă, o lume a dreptăţii, a răsplătirii, a mângâierii,
a bucuriei nesfârşite, care constă în vederea luminii celei
nepieritoare şi veşnice.
„Orice creştin trebuie
să trăiască pe pământ pregătindu-se pentru ceruri“
Viaţa de pe pământ este anticiparea celei veşnice, nedreptăţile
de aici - suferite cu răbdare şi cu gândul că, într-o zi,
Dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
Acolo se vor schimba situaţiile şi percepţiile noastre.
Acolo răul va fi biruit definitiv, chiar dacă timpul ce-l
trăim este marcat de îndoială, de ignoranţă şi puţină credinţă.
„Trebuie să ştiţi că, în zilele din urmă, vor veni cu batjocură,
batjocoritori care vor umbla după poftele lor, şi vor zice:
unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit
părinţii toate aşa rămân, ca de la începutul făpturii, căci
ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult
şi că pământul şi cerurile de acum sunt păstrate pentru
focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi...
Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii
că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să
piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.“ (II Petru 3,
3-9)
Observăm pe Lazăr odihnindu-se şi mângâindu-se de Tatăl
ceresc, biruitor prin credinţă şi răbdare, iar jos, departe,
în suferinţă de nedescris şi de neimaginat, un om mândru,
uitat, părăsit, aflat în lipsă de mângâiere şi dragoste
compătimitoare, aşa cum el pe deplin a făcut-o pe pământ,
fiindcă niciodată n-a crezut că cele ce Dumnezeu ne-a descoperit
şi învăţat într-o zi vor fi răsplată pentru cei credincioşi,
împlinitori ai binelui, şi osândă pentru necredincioşi,
următori ai nedreptăţii şi lipsei de dragoste.
Iadul este starea de suferinţă în care nu mai există compasiune,
ci singurătate, chin şi durere, unde conştiinţa mereu, ca
un închizător neobosit, mustră şi provoacă sufletul depărtat
de Dumnezeu, pe cel care a părăsit dragostea şi credinţa
trăind pe pământ în egoism, răutate şi necredinţă.
Viaţa de după moarte este, conform învăţăturii creştine,
odihnă şi mângâiere, realitate chiar dacă lumea materială
este tot mai insistentă în a-şi afirma neobişnuita şi inumana
lipsă de credinţă.
Mesajul Mântuitorului Iisus Hristos din Evanghelia despre
bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr acesta este: orice creştin
trebuie să trăiască pe pământ pregătindu-se pentru ceruri.
Fapta cea bună, ca expresie vizibilă a credinţei, să ridice
pe Lazăr cel flămând, uitat bolnav şi singur, ca împreună
cu el să ne bucurăm de căldura iubitoare a Părintelui ceresc,
Care ne iubeşte şi ne aşteaptă în împărăţia Lui cea veşnică,
unde nu mai este lacrimă, moarte, plângere, strigăt, durere,
căci cele dintâi au trecut. (Apoc. 21, 4)
Editorial publicat in Editia de Moldova
a Ziarului Lumina - 02 noiembrie 2009
