În Eparhia Râmnicului, sâmbătă, a fost triplă sărbătoare.
În primul rând a fost hirotonit un nou arhiereu-vicar în
persoana arhim. Emilian Nică, care a primit titulatura de
Lovişteanul. În al doilea rând, la sfârşitul Sfintei Liturghii,
oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună
cu 21 de ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR, Întâistătătorul
Bisericii noastre a săvârşit ceremonia de ridicare în rang
a IPS Gherasim şi a PS Emilian Lovişteanul. Iar cel de-al
treilea eveniment a constat în binecuvântarea şi inaugurarea
de către Patriarhul României a Aşezământului religios-cultural
„Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul“, de la Centrul eparhial
al Râmnicului. La acestea se adaugă şi împlinirea vârstei
de 95 de ani a IPS Arhiepiscop Gherasim, dintre care 34
i-a petrecut ca arhiereu-vicar şi apoi episcop titular la
Râmnic, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.
Sâmbătă, 14 noiembrie, într-o dimineaţă friguroasă de toamnă
caracteristică munţilor vâlceni, câteva mii de credincioşi
şi-au întâmpinat ierarhii. Noul arhiereu-vicar ales, arhim.
Emilian Nică, a fost prezentat mulţimii, dar şi ierarhilor
Sfântului Sinod de către arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural
al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi de către arhim. Paisie
Teodorescu, slujitor al Catedralei patriarhale din Bucureşti.
Încadrat de cei doi călugări, arhim. Emilian Nică a rostit
mărturisirea de credinţă ortodoxă, în faţa Preafericitului
Părinte Daniel şi a celorlalţi membri ai Sfântului Sinod,
în cadrul unui ceremonial, marcat de întrebări şi răspunsuri,
prin care acesta şi-a dovedit ortodoxia credinţei. Această
declaraţie a fost parafată prin semnarea unui act de către
candidat.
A urmat Sfânta Liturghie. A fost săvârşită de Părintele
Patriarh Daniel, alături de 21 de ierarhi, printre care
şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului, dar şi IPS Irineu, Mitropolitul
Olteniei. Până la momentul când s-a cântat „Sfinte Dumnezeule“,
atunci când se săvârşeşte hirotonia întru episcop, arhim.
Emilian Nică a fost protos peste toţi preoţii, pentru ca
după hirotonie, să fie protos peste toţi episcopii, deoarece
în ziua hirotoniei este singura dată când un episcop de
rang inferior poate să fie mai mare peste superiorii săi,
spune rânduiala din Arhieraticon. Sfânta Taină a Hirotoniei
întru episcop se săvârşeşte de minimum trei ierarhi. În
această situaţie, săvârşitorii au fost Patriarhul României,
Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Râmnicului, cărora
li s-au alăturat şi ceilalţi episcopi prezenţi. „Arhiereul
are o legătură directă cu Hristos, pe care îl reprezintă,
ca arhiereu veşnic - a spus PF Părinte Patriarh - în cuvântul
rostit după citirea Sfintei Evanghelii. De aceea există
acestă precizare că, în timpul hirotoniei unei persoane
care devine arhiereu, pe capul său stă Sfânta Evanghelie
deschisă“.
„Înfricoşătoare răspunderea, mare
demnitatea, îmbucurătoare lucrarea sfântă“
Însemnele, care se oferă după hirotonie, au diferite semnificaţii.
„Sacosul, care este o haină distinctă de felonul preotului
şi care simbolizează pe Hristos Arhiereul, face legătura
între preînchipuirea lui Hristos din Vechiul Testament,
prin arhiereul legii vechi, şi Hristos Arhiereul cel Veşnic,
care acum însă trimite în lume arhierei, aşa cum a trimis
pe apostoli, ca să-L reprezinte şi să săvârşească prin harul
Lui, cu mâinile lor lucrarea sfinţitoare din Biserică. Arhiereul
singur poate săvârşi toate sfintele taine, inclusiv hirotonia
diaconilor, preoţilor, dar când hirotoneşte un arhiereu,
nu poate singur, ci împreună cu cel puţin alţi doi“, a explicat
PF Daniel.
Crucea şi engolpionul simbolizează jertfelnicia, crucea
păstoririi pe calea mântuirii, a credincioşilor, „dăruirea
completă a episcopului faţă de Dumnezeu şi faţă de credincioşi.
Iubirea jertfelnică arătată faţă de Dumnezeu în rugăciune
şi faţă de păstoriţi în fapta cea bună a propovăduirii Evangheliei,
a săvârşirii sfintelor taine şi a îndrumării pastorale a
credincioşilor pe calea mântuirii“.
„Lucrarea de luminare, învăţătorească, sfinţitoare, pastorală
sunt simbolizate prin însuşi faptul că arhiereul poartă
pe cap mitra, care, în tradiţia românească şi grecească,
are chipurile celor patru evanghelişti. Deci, gândirea sa
trebuie să fie conformă cu Evanghelia lui Hristos“, a mai
spus Preafericirea Sa, care a vorbit şi despre omofor. „Este
semn al purtării pe umerii săi a oii celei rătăcite pe care
a adus-o la comuniunea cu Dumnezeu şi a ridicat-o atunci
când era căzută. Omoforul reprezintă lucrarea de ridicare
a celor căzuţi, de vindecare a celor bolnavi de păcate şi
de ridicarea în demnitatea de fiu a lui Dumnezeu după har,
prin sfintele taine ale Bisericii“.
„Este înfricoşătoare răspunderea, este mare demnitatea,
dar este îmbucurătoare lucrarea sfântă, pe care Dumnezeu
o săvârşeşte prin slujitorii sfinţiţi, chemaţi să aducă
poporul la mântuire, în împărăţia cerurilor, prin Biserică,
care este locul de pregătire, arvuna împărăţiei cerurilor“,
a subliniat Patriarhul.
Râmnicul dăinuie de 507 ani
Ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de arhiepiscopie
a avut loc la finalul Sfintei Liturghii. PS Lucian, Episcopul
Caransebeşului, a citit Tomosul patriarhal care subliniază
motivele ce stau la baza ridicării în rang: „Cunoscând rolul
pe care l-a avut în istoria Bisericii noastre Episcopia
Râmnicului, cu o existenţă neîntreruptă de 507 ani, înfiinţată
în vremea Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului,
organizator al vieţii bisericeşti din Ţara Românească şi
continuatoare a scaunului desfiinţat al străvechii Mitropolii
a Severinului, prin titulatura sa de odinioară «Episcopia
Râmnicului Noului Severin», ţinând seama că Episcopia Râmnicului
a fost păstorită de vrednici ierarhi, precum: Varlaam, ctitorul
mănăstirilor Trivale şi Turnu, apoi mitropolit al Ţării
Româneşti, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cărturar,
tipograf, predicator, mitropolit al Ţării Româneşti, Damaschin
Dascălul, Chesarie şi Filaret, cărturari, tipografi de excepţie
şi dăltuitori de limbă românească, Sfântul Ierarh Calinic
de la Cernica, ctitorul Catedralei şi Reşedinţei episcopale
din Râmnic, înnoitorul tipografiei eparhiale, al Seminarului
din Râmnic şi înflăcărat susţinător al Unirii Principatelor
Române, Ghenadie Enăceanu, om de cultură, autor de manuale,
editor de carte şi profesor de teologie, Athanasie Mironescu,
viitor mitropolit primat, şi Vartolomeu Stănescu, ierarhi
cărturari; din aceeaşi istorică Episcopie a Râmnicului provenind
şi Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul. În lumina rânduielilor
canonice şi pe temeiul statornicirilor bisericeşti (...),
în consultare cu Sinodul Permanent, în calitate de Patriarh
al Bisericii Ortodoxe Române, am propus Sfântului Sinod
ridicarea la rangul de arhiepiscopie a şase episcopii cu
continuitate istorică seculară, între care şi Episcopia
Râmnicului“. Menţionăm că hotărârea de ridicare în rang
a Episcopiei Râmnicului s-a luat în cadrul şedinţei Sfântului
Sinod din 18-19 iunie 2009.
După citirea Tomosului patriarhal, au primit însemnele
de arhiepiscop IPS Gherasim, şi însemnele de episcop-vicar
PS Emilian Lovişteanul. La finalul ceremoniei, Preafericitul
Părinte Patriarh le-a oferit daruri celor doi ierarhi de
Râmnic. Pentru că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a
fost episcop aici, Preafericirea Sa a oferit o icoană a
Sfântului, iar „în dreptul engolpionului, care nu este pictat,
ci lucrat în aur, am pus ca dar din partea sfintei Patriarhii
o părticică din moaştele Sfântului Calinic de la Cernica,
moaşte care se află în Biserica «Sfântul Gheorghe», a Mănăstirii
Cernica, zidită de el“, a spus Întâistătătorul Bisericii
noastre.
„Vă mulţumesc pentru pilda, dragostea
şi povăţuirea Preafericirii Voastre“
IPS Gherasim a adresat un cuvânt de mulţumire Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel, deoarece a venit să recunoască
vrednicia Eparhiei Râmnicului: „Preafericirea Voastră, prin
acest moment solemn aduceţi cinstire marilor ierarhi care
au păstorit aici şi a sfinţilor de aici. Vă mulţumesc că
mi-aţi dat şi un toiag al bătrâneţilor, pe Preasfinţitul
Emilian Lovişteanul, în care am mare încredere“.
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar
al Arhiepiscopiei Râmnicului, a mulţumit pentru darul arhieriei.
„În aceste momente sfinte din viaţa mea, aduc în primul
rând mulţumire lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi harul
arhieriei, pe care l-am primit astăzi prin punerea mâinilor
şi rugăciunile citite de Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel, de către IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi IPS
Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, dar şi de ceilalţi ierarhi,
de faţă aici, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române. Vă mulţumesc pentru pilda, dragostea şi povăţuirea
Preafericirii Voastre pe care mi-aţi arătat-o, de când m-aţi
chemat de la Mănăstirea Neamţ, la Centrul eparhial din Iaşi,
unde în preajma Preafericirii Voastre am învăţat ce înseamnă
a fi ierarh în toată frumuseţea, complexitatea şi greutatea
acestei înalte slujiri“.
De aici, cei 22 de ierarhi, alături de preoţi şi diaconi,
au ieşit din Catedrala arhiepiscopală. Afară, soarele dezmorţise
de mult credincioşii prezenţi în număr foarte mare, care
aşteptau binecuvântarea arhierească. Evenimentele de la
Râmnic s-au încheiat cu binecuvântarea şi inaugurarea de
către Patriarhul României şi ceilalţi ierarhi prezenţi a
Aşezământului religios-cultural „Sfântul Ierarh Martir Antim
Ivireanul“, de la Centrul eparhial al Râmnicului.
„Ne bucurăm împreună cu cei ce se
bucură“
Câteva sute de râmniceni l-au întâmpinat pe Întâistătătorul
Bisericii noastre, vineri seara, în curtea Catedralei episcopale
din Râmnicu Vâlcea. Primirea a făcut-o IPS Irineu al Craiovei
şi IPS Gherasim al Râmnicului. După ce tot alaiul a intrat
în Catedrală, IPS Irineu i-a mulţumit, în numele tuturor,
Preafericitului Părinte pentru această vizită. Apoi, Părintele
Patriarh a arătat că „suntem binecuvântaţi de Dumnezeu ca
să ne bucurăm împreună cu cei ce se bucură, şi să mulţumim
lui Dumnezeu pentru multele daruri pe care ni le dăruieşte
ca răspuns la credincioşia noastră faţă de El, dar în primul
rând ca expresie a milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi“.
Patriarhul României a vorbit apoi despre Sfântul Apostol
Filip, care a fost cinstit sâmbătă. „Aşa cum arată profesorul
vâlcean, acad. Emilian Popescu, foarte documentat, Sfântul
Apostol Filip este alături de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitor
al României şi apostol al poporului nostru român“, deoarece
cunoscutul profesor de bizantinologie a dovedit că şi Sfântul
Apostol Filip a predicat pe teritoriul ţării noastre Evanghelia
lui Hristos.
Vorbind despre ridicarea în rang a eparhiei Râmnicului,
a amintit că aceste locuri sunt pline de „istorie, de rugăciune,
de sfinţi. Aici se vede chipul Sfântului Ierarh Calinic
de la Cernica, care este, în această eparhie, ctitor de
biserici şi de cultură, împreună cu un alt mare ierarh şi
martir, Sfântul Antim Ivireanul, care a pregătit aici limba
română a cărţilor de cult. O mulţime de rugăciuni din Molitfelnicul
nostru sunt datorate lui“.