Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii
Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice
în această dimineaţă, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul
Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni,
timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti,
Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a
mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care
i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.
Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic
odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu
pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit,
un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii,
Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.
Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur,
o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea
credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin
iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi
la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile,
conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.
A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos
îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi
de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii
lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă
aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în
cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu
predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii
20 de ani în toată ţara.
Veşnica lui pomenire!
Câteva repere biografice ale Părintelui Teofil Părăian:
Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie
de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului,
primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei
patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează
cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca,
între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală
de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar
până în 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale
într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă
îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde
rugăciunea minţii: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă
să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea
pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor
teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de
Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie
1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu
de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în
ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele
de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce
cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie,
tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil
este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan,
iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit
preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci
primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele
Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţilor
din ţară şi participe în aproape toate oraşele importante
din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada
Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om
care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit
cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a
vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi
în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile
fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul
şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în
cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi
timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.
