Al doilea congres naţional „Hristos împărtăşit copiilor“
se desfăşoară în aceste zile, la Mănăstirea „Sfântul Constantin
Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. La
prima întrunire au luat parte peste 30 de inspectori eparhiali,
responsabili cu programul de catehizare în eparhiile BOR,
care au făcut cunoştinţă cu noul proiect patriarhal, „Alege
şcoala“.
Cea de-a doua zi a congresului a debutat cu un cuvânt de
binecuvântare din partea Preafericitului Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, transmis prin intermediul părintelui
lector univ. dr. Gheorghe Holbea, consilier patriarhal în
cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Prezent la eveniment, IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului,
a subliniat importanţa misiunii catehetico-pastorale susţinute
prin continuarea acestui proiect: „Cred că sunteţi cu toţii
conştienţi că nu mai putem rămâne numai la lucrarea pe care
o putem face legată de Liturghie în cadrul Bisericii din
punct de vedere catehetic şi misionar. De asemenea, nu ne
putem mulţumi decât cu ceea ce se face în şcoală, deşi acolo
avem o pregătire continuă, gradată pe etape şi absolut necesară,
iar fără ea am fi la pământ. Biserica trebuie să continue
şi partea aceasta care vine şi complementară, dar şi în
continuare, pentru că ea trebuie făcută în şcoală şi chiar
din familie. Sper ca experienţa pe care aţi dobândit-o fiecare
în parte să vină în completarea acestei lucrări, în aşa
fel încât să putem, la sfârşitul acestui congres, să-i transmitem
PF Părinte Daniel şi Sfântului Sinod că această lucrare
a început într-adevăr să rodească şi rodeşte din ce în ce
mai mult, pentru că ea nu se va sfârşi niciodată“.
În continuare, Anita Del Haas van Dijk, directorul naţional
World Vision România, a ţinut să mulţumească tuturor participanţilor
la proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“ pentru colaborarea
fructuoasă de pe parcursul implementării: „Ca şi organizaţie
nonprofit, World Vision este onorată să lucreze alături
de Patriarhia Română. Noi trebuie să fim mâinile şi picioarele
Domnului Hristos în această lume, pentru a putea duce mai
departe lucrarea Sa de mântuire. Am plantat o sămânţă pe
care împreună am ajutat-o să crească, de aceea îmi doresc
ca şi anul acesta proiectul nostru să fie cât mai rodnic,
iar această lucrare evanghelică pe care am început-o să
fie spre folosul tinerilor noştri, pentru ca ei să-L cunoască
pe Dumnezeu“.
Şirul luărilor de cuvânt a fost continuat de coordonatorul
regional al proiectului, James Morgenroth. Mai departe,
părintele Constantin Naclad, inspector patriarhal pentru
catehizarea parohială, a făcut o prezentare retrospectivă
a desfăşurării proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“,
arătând, totodată, planurile de viitor.
Unul dintre proiectele care vor fi implementate în scurt
timp, în continuarea proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“,
este „Alege şcoala“. Acesta se va desfăşura pe parcursul
a trei ani şi va avea drept scop prevenirea şi combaterea
fenomenului de abandon şcolar, precum şi rezolvarea cazurilor
de delincvenţă juvenilă, prin organizarea la nivel parohial
a programului de catehizare „Şcoala de duminică“. Peste
18.000 de copii, atât din mediul rural, cât şi urban, inclusiv
de etnie romă, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, vor
beneficia de sprijin pentru a nu abandona şcoala. În afară
de participarea la „Şcoala de duminică“, copiii vor lua
parte la concursuri şi tabere de creaţie cu caracter educativ
şi catehetic, ei urmând să fie selectaţi după criterii bine
stabilite. În desfăşurarea proiectului se vor organiza 154
de sesiuni de training destinate pregătirii persoanelor
adulte în vederea viitoarei implementări a proiectului:
„Proiectul «Alege şcoala» este un nou proiect prin care
Patriarhia se implică în activităţile cu tinerii, sub auspiciile
proiectului naţional «Hristos împărtăşit copiilor». Este
un proiect prin care dorim să accesăm fonduri structurale
europene pentru activităţi ca: sesiuni de formare pentru
preoţi, tabere de creaţie pentru copii sau concursuri naţionale,
toate acestea pentru a încuraja apropierea de şcoală“, a
declarat părintele inspector Naclad.
Sursa: ziarullumina.ro