Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

                   

Prima paginã
Cancelaria
Organigrama
Contact
Administrativ
Parohii
Preoti
Cultural si media
Învãtãmânt religios
Evenimente culturale
Radio
Multimedia
Publicatii
Social misionar
Birouri de asistentã socialã
Activitãti sociale
Activitãti misionare
Economic - financiar
Situatia economicã
Fonduri europene
Legislatie
Exarhatul mãnãstirilor
Activitatea exarhului
Mãnãstiri

 

 


Resfinţirea Bisericii Sf. Ilie din Bârlad

În data de 17 iulie 2011, în Duminica a V – a după Rusalii, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, vor oficia slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Sf. Mare Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Bârlad.

După slujba de resfinţire, se va săvârşi Sf. Liturghie arhierească.

 

Biserica „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Bârlad


Cu o arhitectură unică în ţara noastră, biserica „Sf. Ilie” din Bârlad, este situată în piaţa centrală a oraşului şi a fost construită între anii 1859-1869 de către breasla Blănarilor.

În prima parte a secolului al XIX-lea, în „urbea Bârladului” au luat fiinţă şi s-au organizat mai multe bresle de meseriaşi, care pe lângă grija de a-şi perfecţiona meseria lor, au edificat şi clădiri civile şi bisericeşti cu care Bârladul se mândreşte şi azi.

Una dintre aceste construcţii, este şi biserica „Sf. Ilie” care a fost construită după planurile catedralei din Belgrad, văzută de Ioan Gheorghiu, epitrop al parohiei Sf. Ilie şi blănar de meserie, cu ocazia trecerii sale prin Belgrad, determinată de schimburi comerciale.

Întors acasă, acesta a propus enoriei bisericii condusă de părintele Ioan Ghinea, protopop de Bârlad, să ridice în locul fostei biserici din lemn - ridicată între 1794-1795 şi care se pare a pierit într-un incendiu pe la 1864 - o biserică din zid, după planurile catedralei din Belgrad.

În acest sens, a fost „delegat şi mandatat” Ignat Lorenzo, arhitect al oraşului din acea vreme să meargă la Belgrad şi să întocmească planurile pentru noua biserică din Bârlad, care să poarte hramul Sfântului Prooroc Ilie, sfânt ce a fost ales şi ca patron al breslei Blănarilor, breaslă ce a ridicat această biserică.

Construcţia este în formă de cruce, zidită din cărămidă pe temelie de piatră, de către doi meşteri pietrari: Mihai Popoiu şi Gheorghe Baciu, angajaţi de enoria parohiei Sf. Ilie de atunci, în vederea edificării noii construcţii.

Piatra de temelie s-a pus în 1858 la 6 Mai, aşa cum se poate citi de pe piatra de temelie a bisericii, aflată la proscomidiarul Altarului, iar construcţia a început în 1859 şi s-a terminat în 1869, când a fost sfinţită de către Episcopul Huşilor de la acea vreme, Iosif Gheorghian.

Ceea ce o face să fie unică în ţara noastră, este arhitectura acesteia, care pe cele două abside laterale ale bisericii are două frontoane şi unul pe pridvor la intrare, sprijinite pe câte patru coloane ionice, înalte de peste 8 m.

Pictura bisericii s-a realizat mai târziu, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost făcută în ulei de către pictorul Ioan Munteanu din Bârlad, refăcută de mai multe ori după cum urmează: 1932-1934, preot paroh fiind Nicolae Iancu; 1942-1944, după cutremurul din 1940 ce a distrus ultimul nivel de la turnul-clopotniţă aflat pe pridvor, preot paroh fiind Ştefan Vasilescu şi 1958-1959, preot paroh fiind Nicolae Herghelegiu.

De atunci, biserica nu a mai beneficiat de nicio reparaţie, deşi cutremurul din 1977 a afectat-o grav, distrugând frontoanele laterale, coloanele, acoperişul şi zidurile, cât şi pictura interioară în proporţie de 80%.

Actuala înfăţişare se datorează amplelor lucrări de reparaţie capitală şi restaurare începute după 1992, printr-un program de parteneriat între enoria parohiei Sf. Ilie şi Ministerul Culturii şi Cultelor, de la acea vreme.

Pictura interioară a fost refăcută în întregime de către pictorul Armand Kuchta din Iaşi, după obţinerea avizului de specialitate al Comisiei de pictură bisericească.

La această biserică între anii 1880-1912 a slujit ca dascăl, diacon, preot slujitor şi preot paroh, vrednicul de pomenire episcop al Huşilor, Iacob Antonovici (1924-1931).
Cât a activat Iacob Antonovici aici, biserica a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă, deoarece acum a fost înzestrată cu obiecte de cult: icoanele împărăteşti şi catapeteasma, spoite cu foiţă de aur; epitaf cusut cu fir de aur şi argint; sfinte vase; cruci şi cădelniţă din argint aurit, făcute în filigram; bunuri ce constau în terenuri, clădiri însumate la 48, conform datelor de arhivă existente, toate aflate în zona centrală şi unde funcţionau diferite activităţi comerciale; bunuri care azi nu mai există.

Între familiile donatoare, amintim familia Ecaterina şi Ioan Velea, ce au lăsat toată averea lor bisericii „spre veşnică pomenire”, aşa cum reiese din actul testamentar.

În prezent, biserica îşi păstrează statura impozantă între celelalte clădiri monumente istorice ale Bârladului şi se remarcă prin arhitectura unică, ce au dorit să o aibă ctitorii şi binefăcătorii ei.


Preot Paroh Vasile Lăiu
Proiereu al Protopopiatului Bârlad



 

 

 

Wordpress theme and template design company