Sfântul Ioan Gură de Aur este sărbătorit de Biserica Ortodoxă
astăzi, 13 noiembrie. Arhiepiscopul Constantinopolului mai
este sărbătorit şi în zilele de 27 şi 30 ianuarie.
Sfântul Ioan s-a născut în anul 344, în Antiohia. Mama
sa, rămasă văduvă de tânără, şi-a închinat viaţa creşterii
copilului. Ioan a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi
a avut cei mai vestiţi dascăli din Antiohia: Libanius şi
Andragatie. Posteritatea îi va adăuga supranumele „Gură
de Aur“ (Hrisostom). În munţii din preajma Antiohiei şi-a
petrecut patru ani într-o mănăstire şi doi ani de pustnicie,
într-o peşteră. Arhiepiscopul Meletie l-a hirotonit diacon
(38l), iar Flavian, urmaşul lui Meletie, l-a hirotonit preot
(386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris tratatul Despre
preoţie, închinat prietenului său Vasile. Ca preot, timp
de 12 ani, a fost slujitorul şi predicatorul Patriarhiei
din Antiohia. Din acest timp ne-au rămas Cuvântările asupra
Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Cuvântările
la cele l4 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. După moartea
lui Nectarie, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ioan
a fost ales patriarh al Constantinopolului, fiind hirotonit
de patriarhul Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.
Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu răspândirea credinţei şi
convertirea la ortodoxie a goţilor arieni de la Dunăre,
cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea
de aşezăminte pentru bolnavi şi săraci, pentru fecioare
şi văduve. A alcătuit Sfânta Liturghie care-i poartă numele
şi a scris cca 500 de predici pentru îndreptarea năravurilor,
împotriva luxului, a lăcomiei şi pentru Evanghelia iubirii
de oameni. Însă din porunca împărătesei Eudoxia, Sfântul
Ioan a fost alungat din scaun şi surghiunit la Cucuz, în
Armenia. A răposat la Comane, în Armenia, la 14 septembrie
407. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu
pentru toate!“.
În anul 438, patriarhul Proclu al Constantinopolului a
mutat moaştele Sfântului Ioan în Biserica „Sfinţilor Apostoli“
din Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Tânăr şi sora
sa Pulheria au cerut iertare pentru părinţii lor. Din 1
mai 1626, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur se găsesc
la Roma.
În anul 1997, Eminenţa Sa, Cardinalul Silvano Piovanelli,
Arhiepiscopul Florenţei, a dăruit Patriarhiei Române părticele
din cinstitele moaşte ale sfântului, pentru viitoarea Catedrală
patriarhală. În urmă cu doi ani, cu ocazia împlinirii a
1600 de ani de la trecerea în veşnicie a Sfântului Ioan
Gură de Aur (cu ziua de sărbătorire la 13 noiembrie), moaştele
arhiepiscopului Contaninopolului au fost purtate în procesiune
de la Catedrală patriarhală la biserica „Sfânta Ecaterina”,
paraclis universitar al Facultăţii de Teologie „Justinian
Patriarhul” din Bucureşti. Aici vor rămâne până când viitoare
Catedrala patriarhală va fi gata.
Un fragment din relicvele Sfântului Ioan Gură de Aur se
găseşte şi la biserica Schitului Darvari din Capitală.