Urmare apariției în cotidianul local „Vremea nouă” din 02.08.2016, a articolului intitulat „Adrian Porumboiu dă replica episcopului moșier, care l-a făcut hoț!”, semnat de Cezara Mironică, aducem la cunoștință următoarele:

Cotidianul „Vremea nouă” continuă, din motive obscure, o campanie de denigrare la adresa Episcopiei Hușilor și a Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, uzând de mijloace total neprofesioniste și neprotocolare, ce nu fac cinste niciunei persoane ce pretinde a fi jurnalist.

Astfel sunt inventate „surse” și declarații ale acestora referitoare la terenul administrat de Episcopia Hușilor în zona Fălciu și de modul în care au fost și sunt gestionate veniturile obținute din arendarea acestuia.

Potrivit Hotărârii nr. 3/2008 a Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor, alcătuită, în conformitate cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române, din 10 clerici și 20 de mireni aleși în circumscripțiile Eparhiei Hușilor, administrarea suprafețelor comasate de teren din zona Fălciu (aparținând Centrului Eparhial Huși și la o parte din unitățile de cult din subordine) este realizată de Consiliul Eparhial Huși, iar veniturile obținute, potrivit art. 2 al aceleiași Hotărâri, sunt direcționate spre activitatea administrativ-edilitară din Eparhie, constând în construcția de noi biserici și case parohiale, repararea celor vechi, precum și lucrări de pictură.

Niciodată Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, nu a făcut afirmații denigratoare la adresa unor persoane publice, cu atât mai puțin despre domnul președinte Adrian Porumboiu, vechi colaborator și susținător al activităților Eparhiei Hușilor.

Regretăm că persoana domniei sale este atrasă în această campanie de discreditare promovată de cotidianul local „Vremea nouă” împotriva Episcopiei Hușilor și a Preasfințitului Părinte Episcop Corneliu și îl asigurăm pe această cale că ceea ce a putut afla din paginile sus-numitului cotidian sunt pure fantezii ale unor persoane certate cu normele deontologice pe care le presupune o presă de calitate și cu bună-cuviință.

Biroul de presă al Episcopiei Hușilor

03 august 2016