În Duminica a 14-a după Rusalii - 6 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va participa la resfinţirea bisericii „Sfântul Nicolae“ a Mănăstirii Popăuți din Botoșani, eveniment care va fi oficiat sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

----------------------------------------

Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat) - Matei 22, 2-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemănatu-s-a împărăţia cerurilor unui împărat care a făcut nuntă fiului său şi a trimis pe slujitorii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei nu au vrut să vină. Iarăşi a mai trimis alţi slujitori zicând: spuneţi celor poftiţi că iată am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate ale mele s-au jertfit şi toate sunt gata; veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria sa, iar ceilalţi, punând mâna pe slujitorii lui, i-au batjocorit şi i-au omorât. Auzind de acestea, împăratul s-a mâniat şi, trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi oraşului lor i-au dat foc. Apoi a zis slujitorilor săi: iată nunta este gata, dar cei poftiţi nu au fost vrednici. Deci mergeţi la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi chemaţi-i la nuntă. Atunci slujitorii au ieşit la răspântiile drumurilor şi i-au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi buni şi răi; şi s-a umplut casa nunţii de oaspeţi. Iar împăratul, intrând să vadă pe oaspeţi, a văzut acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haine de nuntă şi i-a zis: prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: legaţi-l de mâini şi de picioare, luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.