Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Mina“ din Bârlad

Biserica „Sfântul Mina“ din Bârlad a îmbrăcat vineri, 11 noiembrie 2016, straie de sărbătoare. Cu acest prilej, a fost sfinţită o icoană a sfântului ocrotitor, realizată la îndemnul Preasfinţitului Părinte Corneliu.

Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri, 11 noiembrie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mina“ din Bârlad. La slujbă au participat credincioşi din tot oraşul, care au dorit astfel să-şi manifeste evlavia faţă de Sfântul Mina, cunoscut ca fiind ocrotitorul celor păgubiţi. Ierarhul locului a sfinţit cu acest prilej icoana Sfântului Mare Mucenic Mina, aşezată într-un frumos baldachin sculptat, spre închinarea credincioşilor. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Episcopul Huşilor a amintit faptul că viaţa Bisericii a fost supusă unor mari încercări, încă de la începuturile existenţei pe pământ. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina şi despre mănăstirea din Egipt unde se află sfintele lui moaşte, la care se închină chiar şi musulmanii. La final, părintele paroh Constantin Marin a mărturisit faptul că ziua pomenirii Sfântului Mina este una plină de bucurie şi emoţie. „Prezenţa Preasfinţitului Părinte Corneliu la hramul bisericii noastre înseamnă foarte mult. Hramul din acest an a devenit un eveniment de neuitat prin prezenţa ierarhului nostru. Mai mult de atât, PS Corneliu a fost inspirat de Dumnezeu să ne dea drept ascultare pictarea unei icoane închinate Sfântului Mina“, a spus preotului paroh Constantin Marin. Episcopul Huşilor a adăugat faptul că sărbătoarea de la Biserica „Sfântul Mina“ este una a împlinirii şi a bucuriei. „Icoana Sfântului Mina din această biserică să fie mângâiere, încurajare şi ajutor tuturor credincioşilor. În rugăciunile noastre sunteţi mereu prezenţi, ca Dumnezeu să vă ocrotească de orice rău şi să vă dea sănătate. Să fiţi o Biserică vie, mărturisitoare, care trăieşte credinţa şi care are puterea de a o mărturisi, aşa cum a făcut Sfântul Mina“, a mai spus printre altele Episcopul Huşilor. (sursa: doxologia.ro)