Sfinţii naţionali sunt sfinţii al căror cult s-a născut
pe teritoriul unei Biserici naţionale autocefale. Existenţa
acestora demonstrează şi specificitatea etnică a unei Biserici
Ortodoxe locale, care a fost prezentă în organizarea Bisericilor
Ortodoxe de la început şi până în zilele noastre.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
a hotărât 'ca de acum şi până la sfârşitul veacurilor, în
întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii
şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu
acatist toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi,
pentru a căror cinstire se instituie 'Duminica Sfinţilor
Români', care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre,
în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt,
arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica
noastră de-a lungul veacurilor.' (Act sinodal al Bisericii
Ortodoxe Autocefale Române privind canonizarea unor sfinţi
români, 20 iunie, 1992).

S-a hotărât atunci ca, în această duminică, să fie amintiţi
şi cinstiţi cu evlavie: sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi
slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care s-au săvârşit
muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie
credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră; sfinţii cuvioşi
şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească
şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit
duhovniceşte pe toţi drept-credincioşii; sfinţii martiri
din orice treaptă harică sau stare obştească şi toţi aceia
care prin pătimirile şi sângele lor martiric au primit cununa
sfinţeniei; sfinţii români ucişi de oştile păgâne sau ale
altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care
au căzut în luptă cu aceştia sau în amară robie pentru credinţă,
Biserică şi neam; sfinţii care s-au săvârşit luptând cu
arma cuvântului pentru apărarea credinţei, a Bisericii Ortodoxe
şi a bine-credincioşilor ei fii şi toţi ceilalţi sfinţi
creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni,
ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos,
fapte bune, rugăciune şi virtuţi creştine, pe care Dumnezeu
i-a scris în Cartea Vieţii.

Recunoaşterea sfinţeniei vine din lucrarea Sfântului Duh
în oameni

Istoria cultului sfinţilor ne arată că au existat şi că
există sfinţi locali, în sensul cel mai restrâns, adică
sfinţi veneraţi într-o cetate sau numai într-o mănăstire,
apoi sfinţi locali, în sensul mai larg al cuvântului, adică
sfinţi veneraţi într-o regiune sau într-o provincie, apoi
sfinţi naţionali, veneraţi într-o Biserică naţională autocefală,
sfinţi generali, veneraţi într-o Biserică autocefală sau
în întreaga Ortodoxie, şi sfinţi universali, veneraţi atât
în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică. Sfinţii naţionali
sunt sfinţii al căror cult s-a născut pe teritoriul unei
Biserici naţionale autocefale. Existenţa acestora demonstrează
şi specificitatea etnică a unei Biserici ortodoxe locale,
care a fost prezentă în organizarea Bisericilor ortodoxe
de la început şi până în zilele noastre. Creştinismul s-a
născut şi există în condiţii date şi el nu poate exista
în condiţii de normalitate decât respectând datele esenţiale
ale vieţii.

Sfinţii români, canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române începând cu anul 1950, şi prăznuiţi în calendarul
nostru creştin ortodox, au fost mai întâi cinstiţi de poporul
român credincios, actul canonizării confirmând şi proclamând
recunoaşterea sfinţeniei care vine din lucrarea Sfântului
Duh în oameni. La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Calinic
de la Cernica, cu data de prăznuire la 11 aprilie; a Sfinţilor
Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, mitropoliţii
Transilvaniei, cu data de prăznuire la 24 aprilie; a Sfinţilor
Cuvioşi Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic
Oprea, cu data de prăznuire la 21 octombrie, şi a Sfântului
Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, cu data de prăznuire
la 15 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora
a avut loc la 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba Iulia,
respectiv la 7 octombrie 1956, pentru Sf. Iosif cel Nou,
la Catedrala mitropolitană din Timişoara.

La data de 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a hotărât canonizarea următorilor sfinţi
români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea, cu data de
prăznuire la 29 februarie; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul
din Maramureş, cu data de prăznuire la 24 aprilie; Sfântul
Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, cu data de prăznuire la 30
iunie; Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, cu data de
prăznuire la 1 iulie; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi
Sfânt, cu data de prăznuire la 2 iulie; Sfântul Cuvios Ioan
Iacob de la Neamţ - Hozevitul, cu data de prăznuire la 5
august; Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cu data de
prăznuire la 7 august; Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin
Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu,
Matei, şi sfetnicul Ianache, cu data de prăznuire la 16
august; Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, cu data de prăznuire
la 13 septembrie; Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul,
cu data de prăznuire la 27 septembrie; Sfinţii Preoţi Mărturisitori
Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, cu data de prăznuire
la 21 octombrie; Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea,
cu data de prăznuire la 23 noiembrie, şi Sfântul Cuvios
Daniil Sihastrul, cu data de prăznuire la 18 decembrie.
Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la
21 iunie 1992.

În acelaşi an, s-a hotărât introducerea în calendarul Bisericii
noastre şi a Sfântului Cuvios Antipa de la Calopodeşti,
cu data de prăznuire la 10 ianuarie.

În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă,
Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană,
în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia,
în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie,
ziua trecerii sale la Domnul. La 13 octombrie 2002, cu prilejul
împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la
Iaşi (1642-2002), a fost proclamată solemn şi canonizarea
acestuia, la catedrala mitropolitană din Iaşi. La 5 martie
2003, Sf. Sinod a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Vasile
de la Poiana Mărului, cu data de prăznuire la 25 aprilie,
şi a Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea
Brazi, cu data de prăznuire la 22 septembrie. Proclamarea
oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 octombrie
2003, la Mănăstirea Brazi.

La 5 iulie 2005, a fost întocmit tomosul sinodal de canonizare
a Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona, cu data de prăznuire
la 9 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia
a avut loc la 9 sept. 2005, la Mănăstirea Vorona. La 5 iulie
2005, s-a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei,
mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire la 13 decembrie.
Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la
14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Sfinţii români, însufleţirea cugetului şi simţirii româneşti
de duhul lui Hristos

La 20-21 octombrie 2005, a fost întocmit tomosul sinodal
de canonizare a Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica,
cu data de prăznuire la 3 decembrie, şi a Sfântului Ierarh
Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, cu data
de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării
acestora a avut loc la 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica,
respectiv la 21 mai 2006, la Catedrala patriarhală din Bucureşti.

La 14-15 noiembrie 2006, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea
Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului,
cu data de prăznuire la 14 aprilie. Proclamarea oficială
a canonizării acestuia a avut loc la 14 aprilie 2007, în
localitatea bistriţeană Gledin.

La 12 februarie 2007, Sfântul Sinod a hotărât trecerea
în calendarul sfinţilor români a mitropolitului Varlaam
al Moldovei, cu data de prăznuire la 30 august. Proclamarea
oficială a canonizării acestuia a avut loc la 29 august
2007, la Mănăstirea Secu.

La 22-24 octombrie 2007, au fost canonizaţi Sfinţii Martiri
şi Mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu,
Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu,
cu data de prăznuire la 12 noiembrie. Proclamarea oficială
a canonizării acestuia a avut loc la 11 mai 2008, la Mănăstirea
Salva. La 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea
Sfinţilor Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia, cu data
de prăznuire la 21 iulie; a Sfântului Cuvios Iosif de la
Văratec, cu data de prăznuire la 16 august; a Sfântului
Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, cu data de prăznuire la
30 august; a Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la
Pângăraţi, cu data de prăznuire la 7 septembrie; a Sfântului
Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu data de prăznuire la 9 septembrie,
şi a Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani,
cu data de prăznuire la 1 octombrie. Proclamarea oficială
a canonizării acestora a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea
Neamţ.

La 8 iulie 2008, au fost canonizaţi Sfântul Ierarh Iachint,
mitropolitul Ţării Româneşti, cu data de prăznuire la 28
octombrie; Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cu data de prăznuire
la 26 septembrie, şi Sfântul Dionisie Exiguul, cu data de
prăznuire la 1 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării
acestora a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală
din Bucureşti.

Alături de aceşti sfinţi români canonizaţi de către Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, există trecuţi în calendarul
Bisericii Ortodoxe Române şi alţi sfinţi daco-romani, din
secolele III - V, şi de neam străin, care au trăit în Ţările
Române, sau ale căror moaşte se găsesc la noi în ţară.

Nominalizarea tuturor acestor sfinţi români conturează
şi articulează şi mai bine identitatea locală ortodoxă,
cu specificul ei naţional. Se poate vorbi despre un mod
de manifestare spirituală care nu rezultă dintr-o viziune
particulară în ce priveşte adevărul de credinţă sau dintr-o
interpretare diferită a tezaurului liturgic şi canonic,
ci 'reprezintă doar forma specifică de diversificare harismatică,
după felul în care cugetul şi simţirea noastră s-au însufleţit
de duhul lui Hristos, potrivit particularităţilor noastre
de origine şi grai, de vocaţie şi destin'. (Articol publicat
în Ziarul „Lumina de Duminică” din data de 6 iunie 2010)