Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinţilor Români.

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinţilor Români.

În această Duminică, în chip evlavios cinstim cu cântări de laudă şi cereri duhovniceşti pe toţi Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârşit muceniceşte sau au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa cea dreaptă, neamul şi ţara. Chemăm în ajutorul nostru pe toţi Sfinţii Cuvioşi şi Cuvioase care prin rugăciune, post şi lacrimi s-au nevoit, luând chip îngeresc şi care, prin pilda vieţii lor, hrănesc duhovniceşte sufletele noastre. Cerem întărire în credinţă şi răbdare de la toţi Sfinţii Martiri, care, prin sângele şi pătimirile lor, au primit cununa sfinţeniei. Ne într-armăm cu rugăciunile tuturor Sfinţilor români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori. Ne întărim în lupta duhovnicească prin rugăciunile celor căzuţi în amară robie sau ale celor jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru credinţa străbună, Biserică şi neam, din vechime şi până în vremea prigoanei ateiste. Învăţăm şi mărturisim dreapta credinţă din lumina scrierilor Sfinţilor, care, luptând cu arma cuvântului, au apărat Evanghelia lui Hristos şi Biserica Sa. Plecăm cu smerenie genunchii noştri şi ne rugăm Sfinţilor odrăsliţi de neamul nostru care au sporit în dragostea pentru Hristos Domnul, cu fapta, cu rugăciunea şi cu virtutea creştină, şi pe care Milostivul Dumnezeu i-a scris în cartea veşniciei.

"Multe biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au aşezat în ceata sfinţilor şi cinstesc după cuviinţă pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin vieţuirea în Hristos şi prin mărturia dată despre aceasta, rânduind în acelaşi timp o zi de prăznuire pentru toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleşilor Săi. Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit după vrednicie pe toţi fiii ei, sfinţi plămădiţi de evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credinţe şi mari trăitori din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoşeşti, iar în cer sunt împodobiţi cu slavă" (Actul sinodal din 20 iunie 1992)

Actul sinodal din 20 iunie 1992, unul dintre cele mai frumoase documente ale Bisericii noastre, spune că prin acest gest se arată "lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor", amintind astfel vorbele mitropolitului Dosoftei, gest iarăşi care ne leagă pe noi cei de azi de jertfa duhovnicească a înaintaşilor. Din 1992, multe nume de sfinţi români au mai intrat în sinaxare, şi multe îşi aşteaptă rândul.

În continuare, prezentăm predica Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu la Duminica Sfinților Români, publicată în volumul Predici apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București - 2010, al cărui autor este.

Predică la Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor români)

"Şi Iisus le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! Iar ei, îndată lăsându-şi mrejele, au mers după El" (Matei 4, 19-20)

Iubiţi credincioşi,

Minunatele cântări pe care le auzim la slujbele Vecerniei şi Utreniei din fiecare zi liturgică fac elogiul sau caracterizarea acelora care, prin gând şi mai ales prin faptă, prin întreaga lor viaţă, au devenit următori ai Mântuitorului Iisus Hristos şi care pot sluji drept pildă de urmat şi pentru alţii. Aceste cântări duhovniceşti ne poartă cu gândul spre sfinţii care reprezintă culmile desăvârşirii creştine, culmi din care se coboară către noi glasuri tainice, cu îndemnuri la o vieţuire cu adevărat creştină, culmi de pe care se înalţă rugăciuni pentru noi către tronul Tatălui ceresc. într-adevăr, prin viaţa şi faptele lor, sfinţii au pus în lumină adevărata frumuseţe şi strălucire a sufletului creştin, împodobit cu cele mai alese virtuţi: credinţă, nădejde, dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Prin viaţa lor de rugăciune, prin felul în care au îndurat chinuri şi suferinţe pentru adevăr şi dreptate, mergând uneori până la jertfa vieţii, ei au urcat pe cele mai înalte trepte ale desăvârşirii, au devenit adevărate "temple ale Duhului Sfânt" (cf. I Cor. 6, 19).

Dacă cercetăm slujbele închinate sfinţilor, cuprinse în cele 12 cărţi de cult numite "Mineie", ori în cartea de aleasă lectură duhovnicească intitulată "Vieţile Sfinţilor", constatăm că majoritatea acestor sfinţi au fost martirizaţi în primele veacuri creştine, mai cu seamă în Imperiul roman păgân de altădată, cu capitala la Roma, dar şi în viitorul Imperiu bizantin creştin, cu capitala la Constantinopol, care cuprindea însă şi câteva ţări din Orientul Apropiat, ca Siria, Palestina şi Egiptul, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţă aleasă. Cu timpul, pe măsură ce s-au format state şi Biserici Ortodoxe "naţionale", fiecare dintre acestea şi-a înscris - în diferite perioade istorice - în calendar sau sinaxar anumiţi sfinţi proprii sau "naţionali", care se bucură de o cinstire "locală" în cadrul Bisericii respective. Aşa se face că şi poporul român, care a cunoscut - prin strămoşii săi daco-romani - învăţătura creştină chiar de la formarea sa ca popor în secolele II-IV, îşi are propriii săi sfinţi. Unii dintre ei au fost introduşi în sinaxarele noastre la date pe care nu le cunoaştem, poate curând după trecerea la cele veşnice a unora dintre ei. Alţii au fost trecuţi oficial în calendarele româneşti prin hotărâri sinodale şi slujbe speciale între anii 1950-1955 şi apoi în 1992, şi în anii care au urmat. Au fost canonizaţi atunci, adică aşezaţi în ceata sfinţilor, o seamă de ierarhi, călugări, preoţi sau credincioşi de neam român ori de alte neamuri care au trăit la noi şi care, prin viaţa şi lucrarea lor duhovnicească, misionară sau culturală, au contribuit la sporirea patrimoniului spiritual sau cultural al românilor.

Au fost canonizaţi un număr de martiri daco-romani, care au pătimit mai cu seamă în cursul persecuţiei împăratului Diocleţian, în jurul anului 300; câţiva episcopi de la Tomis (Constanţa de azi), sau din alte regiuni în care trăiau daco-romani, care s-au remarcat prin lucrările lor teologice de apărare a dreptei credinţe şi prin râvna lor misionară; apoi un număr însemnat de cuvioşi călugări şi călugăriţe din mănăstirile din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, care au rămas în amintirea credincioşilor din zonele geografice respective, ca Nicodim de la Tismana, Daniil Sihastrul sau Teodora de la Sihla; câţiva ierarhi cu viaţă aleasă şi cu o bogată activitate culturală, cum au fost mitropolitul Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul ai Ţării Româneşti, Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei sau episcopul Calinic de la Râmnic; doi ierarhi ardeleni care au îndurat mari suferinţe în lupta pe care au purtat-o împotriva acţiunilor desfăşurate de anumiţi dregători urmărind calvinizarea şi înstrăinarea românilor ardeleni; apoi, călugării Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara, preoţii Moise Măcinic şi Ioan din Galeş, precum şi credinciosul Oprea din Sălişte, toţi din Ardeal, care s-au împotrivit făţiş uniaţiei, în secolul al XVIII-lea şi, în sfârşit, mari domnitori români, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, ctitori de biserici şi ocrotitori ai Bisericii ortodoxe de pretutindeni, ultimul fiind chiar martirizat de turci, dar şi Neagoe Basarab.

Dar pe lângă aceşti sfinţi daco-romani şi români, cunoscuţi cu numele, aproximativ o sută la număr, şi care au zile speciale de cinstire în cursul anului bisericesc, mai există şi un număr impresionant de mucenici şi mărturisitori de neam român, necunoscuţi cu numele. Din aceste motive, în 1992, la 20 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât să se instituie o zi specială pentru pomenirea lor, sub numele de "Duminica Sfinţilor Români", care se va prăznui în fiecare an în a doua Duminică după Pogorârea Sfântului Duh (prima fiind "a Tuturor Sfinţilor"). în această Duminică sunt cinstiţi:

-    "Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi care s-au săvârşit muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră", dar şi credincioşii care au primit cununa sfinţeniei "prin patimile şi sângele lor";

-    "Sfinţii cuvioşi şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit duhovniceşte pe toţi credincioşii";

-    "Sfinţii români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care au căzut în luptă cu aceştia, sau în amară robie pentru credinţă, Biserică şi neam";

-    "Şi toţi ceilalţi, sfinţi creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugăciunii şi a virtuţilor creştine, pe care Dumnezeu i-a înscris în Cartea Vieţii".

Iubiţi credincioşi,

Din această simplă înşirare a "sfinţilor" care sunt cinstiţi de credincioşii români în a doua Duminică după Rusalii, ne dăm seama că este vorba atât de "eroii credinţei": ierarhi, călugări şi călugăriţe, preoţi şi diaconi, deci slujitori ai Bisericii, cât şi de "eroii neamului": ostaşi care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului strămoşesc, dar şi clerici şi mireni care au murit în închisori şi în deportare, în perioada regimului comunist, ca şi fraţi ai noştri din Basarabia şi din Bucovina, care au îndurat aceleaşi suferinţe din partea regimului sovietic ateu, alături de atâtea popoare subjugate şi oprimate. Fără îndoială că mulţi dintre înaintaşii noştri s-au numărat printre aceşti "eroi ai credinţei şi ai neamului", care au urmat lui Hristos, întocmai ca Apostolii pomeniţi în pericopa evanghelică de astăzi. Din aceste motive, avem o sfântă îndatorire: de a-i cinsti după cuviinţă, ca pe nişte vrednici fii ai Bisericii şi ai poporului dreptcredincios, şi a păstra neîncetat legătura cu ei prin rugăciune.

Avem însă şi îndatorirea de a le urma pilda vieţii, de dăruire pentru Biserică şi neam, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă: "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au săvârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa" (Evr. 13, 7).

Sursa: basilica.ro